Mamă, întâia zăpadă
începe deasupra-ţi să cadă,
asculți înspicarea de vânt,
ascunsă-ntr-un singur cuvânt.
Pământul întreg se destramă
El trece şi dincolo, mamă?
Materia unde se duce
Din locul c-o floare de cruce?
Urmează mai greu, după greu?
Se moare şi-acolo mereu?
Şi cine mai plânge aceste
Noi morţi fără boli, fără veste?
Tu toate voiai să le ştii,
izvor pentru verbul a fi
- tu care născut-ai în chin,
această ninsoare ţi-o-nchin,
Sfinţind cu prohod de nămeţi
prea multele tale peceţi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează