Reci mângâieri, ale toamnei, prin scrum...
din vorbele tale de-altădată, nimic...
ziua de ieri n-o mai găsesc nicidecum...
și ce frumos îmi spuneai: Dominic...
Lungi destrămări ale serii, de fum...
stinse chemări, ca nimic...
parcul, acum, ucis de-ntrebări...
și ce frumos îmi spuneai: Dominic...
Ah, cât aş da, draga mea,
ornicul vremii să-l stric!
Iarăşi să-mi spui, cum alt'dată-mi spuneai:
Dominic...Dominic...Dominic...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează