Nimic nu vrea ființa ta să-mi spuie:
nici rău, nici bun, nici dulce, nici amar.
Și ochii tăi de mică neagră par,
împodobind orbite de statuie.
Privirea mea spre tine trist se suie,
ca soarele pe-un gol ținut polar,
să-nghețe printre vârfuri de ghețar,
în raze-nfipt ca-n propriile-i cuie.
Tu nici n-ai bănuit iubirea mea,
deși dorința-n mine clocotea,
cum clocotesc căderile de ape.
Și sufletu-mi, pe recea-ți nesimțire,
îmi pare un nebun ce, în neștire,
izbește într-o orgă fără clape.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează