Probabil niciodată nu mi-am dorit să ningă,
Așa cum mi se pare acum că mi-aș dori,
Și de atâta viscol să pară zi
Și doctorii să poarte zăpada în seringă.
Un val de foc albastru să spumege în chingă,
Să ningă înțelesuri, ca punctele pe "i",
De-atât fior al vieții să nu putem muri
Și omul de zăpadă, cu geruri, să ne-nvingă.
Ca de-o anestezie mi-e dor de albul iernii
Și nu mai am răbdare s-ajung la Polul Nord,
Pădurea înghețată reintră în acord,
Cu mânăstiri la care se mai aud vecernii.
Să-nghețe limba-n clopot și inima în paznic,
De iarna absolută, acum mi-e dor năprasnic.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează