Dă-mi ziua mea,
ca să-mi caut din nou
un chip de ani potolit,
pe care un râu străveziu
să-l răsfrângă în apa-i fugară,
și ca să-mi pară rău de mine însumi.
Umblu pe inima ta
și stele se-adună, o, noapte,
în mari arhipelaguri fără somn,
înfrățite cu mine,
fosila ivită-n lumină de-un val ostenit;
o înclinare de orbite-ascunse
pe care stăm
cu stâncile, cu iarba.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează