Mă așez la colțul străzii,
la un cuvânt distanță de florăreasă,
și-mi întind pe trotuar marfa.
Ore. Multe ore!
Pe cele trăite întreg
le pun în primul rând.
Pe cele ciobite, plânse,
cu secunde lipsă,
pe cele nedormite,
le îngrămădesc într-o margine.
Oamenii trec grăbiți pe lângă mine.
Eu le șoptesc: Vând timp!
Florăseasa strigă: Vând flori.
Ei se opresc la chioșul de ziare
și își cumpără iluzii...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează