După toţi cei care i-am lăsat departe,
după câmpul neted poleit cu-argint,
ca o porumbiţă singură, deoparte,
inima tânjeşte, nu mai pot s-o mint.
Ciugulind subţire, prinde amintirea,
cea dintâi zăpadă, paşii noi din ea.
Săniile bălţii au oprit plutirea
cârdului de raţe ce călătorea.
Din mălinul tânăr, lunecând sub geamuri,
umbra îşi întinde braţele ei moi.
Aburind amurgul poposit pe ramuri,
își fumează pipa apa din zăvoi.
Învechita zare, ce de cer se-ncheie,
o salută ziua cu fum roz şi crud.
Mirosul de iarbă-al pielei de femeie
limpede pe buze astăzi mi-l aud.
Pace vouă şesuri, crânguri despuiate,
tămâiați cu miere fruntea mea un pic!
Eu primesc cu zâmbet ale voastre toate,
dar din toate, vouă, nu vă cer nimic.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează