Pe zări străvechi ca scoarţe olteneşti,
țesute-n flori şi păsări de-amurgire,
pe culmi te înălţai, să împlineşti,
logodna cerului cu ţara – mânăstire...
Şi valea ca o carte s-a deschis
și-ntâia stea citi în ea prea bine
și ce-a fost trup de om s-a făcut vis
și ce-a fost dor s-a împăcat cu sine.
Şi-n mine şi-n poiană şi pe drum
deodată s-a întins atâta pace,
că Dumnezeu plutea ca un parfum
de fân cosit, când claia se desface...
Şi-aş fi crezut că totu-i zugrăvit
și că privesc, copil, o stampă veche,
de nu-mi venea - când şters, când desluşit
un zvon adânc de clopot la ureche.
În fotografie mănăstirea Tismana
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează