Aceeaşi primăvară urcă blând
de dincolo de marginile firii,
ca o-nsănătoşire a iubirii,
ca fumul amintirii într-un gând.
Dar noi, iubito, ce vom fi făcând
că nu putem fi niciodată mirii,
sub muguri verzi făcându-şi harakiri
în aşteptarea florilor de rând.
Adolescenţi în cete idolatre
se-ntorc plângând cu faţa spre apus
părerea lor de bine s-a şi dus
când se sărută, câinii sar să-i latre.
Şi primăvara ca un duh opus
se varsă pe pământ pornind din teatre.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează