Când poporul acesta tembel
va plăti pentru tot, pentru toate,
ce vei face, Stăpâne, cu el
în teribila Ta bunătate?
Cu venin concentrat de crotal
îşi amestecă zerul, sămânţa.
Oare e vre-un infern mai total
decat cel ce şi-l face cu mâna?
Mila Ta? El Ţi-o zvârle-n obraz
şi-Ţi rânjeşte la tunelul vocii.
Rostul lui pe pământ pare azi
să-şi ucidă cu bâta proorocii.
Dar îngăduie-l, Doamne, şi vezi
câţi smintiţi se pornesc să Te-nfrunte,
câte cranii surâd prin livezi,
câte moaşe ne-aşteaptă pe munte.
Mai îngăduie-l, Doamne! Sub uşi
mai strecoară-ne-o biată speranţă.
Sfinţii noştri cu bărbi de cenuşi,
pentru ce nu-i aşezi în balanţă?
Printre neamuri cu suflet hain
noi cu ce ne-am hrăni mai departe,
dacă nu ne-ai fi dat un tain
de cucută, de cântec şi moarte…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează