Nu se mișca de lângă foc
nici ziua și nici noaptea,
iar într’al fetelor soroc
veghea cântând a șaptea.
Somn ochii ei n’ aveau, nici gând
nestrăbătut, iar lira
dac’o pișca din când în când
nu-și lua din foc privirea.
Dar într-o zi un călăreț
cu coif și lance mare
trecu pe lângă ea semeț
și se pierdu în zare.
Iar ochii ei drum îndelung
prin praf îl petrecură
și noaptea ‘ntreagă, cu svon lung,
pe urma lui căzură.
A doua zi când grei de plâns
pierdută și-i întoarse,
focul era’ n pădure stâns,
uleiurile arse.
Alt foc păzește ea de-atunci,
iar fetele rămase
sunt multe’ n tainicele lunci,
dar focuri numai șase...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează