Cum trece apa într-o tulburare,
îmi udă părul, mă visez căzând…
Miroase apa a tainică fecioară
care-și sărută umărul râzând.
Și eu de dragoste uit numele la lucruri,
adulmec aerul în care am să mor,
trăiesc ca un desen albastru
pe brațul unui straniu înotător.
Și uneori visăm pământul amândoi,
ferit de întâmplări, un loc
în care grele hainele să-mi scutur
și el să se prefacă-n voaluri lungi de foc.
Și uneori visăm pământul amândoi,
pe brațul stâng mă poartă cu durere,
cu brațul liber caută-n adânc
conturul rotunjit al unei sfere.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează