Fumul de tămâie
umple altarul de mătănii
și sfinții de pe ziduri,
tremurându-și rugile’n priviri,
coboară rugăciuni
în cădelniți pline de tăciuni.
Călugărul - Hristos aievea -
împarte darul cuminecăturii
bătrânilor ce mai păstrează
o fărâmă de credință
în cerul gurii.
Prin fereastra mănăstirii
se strecoară Duhul-Sfânt
în pulbere de lumină,
și revărsând-o în suflete smerite
le purifică de orice vină.
La locul închinării venii și eu,
purtând suferința’n trup și’n glas,
și cu umilitul meu pas
în genunchi căzui.
Spre Tine, Doamne,
înălțându-mi privirea,
cu nădejde Îți cerui
izbăvirea.
Dar patimile,
tot mai adânc în mine sapă
și mă’ngroapă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează