Tu, care vii purtând pe umeri
ulciorul plin,
tu, care vii
sa’nviorezi atâtea păsări
ce mor de sete prin pustii, -
apleacă-te încet și dă-le
să bea’ nsetatelor credințe,
și viselor ce-au supt doar pâcla
nisipurilor din pustii.
Apleacă-te încet și’ ntinde-i
dezaripatei năzuințe
ulciorul dătător de viață, -
întinde-i harul apei vii
ce plăzmuiește viață nouă
în pana frântelor aripe...
Tu, care vii purtând pe umeri
ulciorul scurtător de clipe,
apleacă-te încet și dă-le
să bea’ nsetatelor credinți, -
chiar dacă’ n loc de apă vie
le vei turna veninul morții,
apleacă-te încet și toarnă-i
căci nu te vor simți că minți...
Ci’ ncredințate că beau viață
îl vor sorbi cu lăcomie, -
și, binecuvântând norocul
că ori de unde beau din plin,
vor adormi visând că zboară
mai sus decât puteau s’ ajungă.
De’ n locul dulcelui venin
le-ai fi turnat o sorbitură
de’ntremătoare apă vie, -
și le-ai fi dat aievea clipa
unui avânt cât de senin...
De la fântână - pictură de Nicolae Vermont
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează