Mă așez la pupitrul cu stihuri, mâhnit.
De nu eram poet mă făceam zugrav de icoane,
dar și atunci aș fi cheltuit, ca bețivii anii
și mi-ar fi despuiat pribegia de bucurii și sumane.
Șapca aș fi purtat-o peste ochi, pleoștită și-atunci,
în călimară tot așa aș fi turnat rachiu
iar la Icoana lui Hristos și-a tatii cu busuiocul
lacrămi - la fel aș fi îngenunchiat sara, târziu.
Aș fi umblat îmbrățișat pe drum
cu plopii strânși în măntăi ca haiducii,
și mi-aș fi plecat tâmplele, întors acasă
pe tăblița mea unde am desenat odată - cățeii și cucii.
Știu bine: de nu scriam stihuri, mă făceam
caligraf de icoane. Dar și atunci cu vorba peltică
aș fi sărutat gutuii pe obraz și - tot așa
mi-ar fi jucat peste inimă fata de pică.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează