Vrei să vii puţin
numai până-n câmp?
Stelele mi-l ţin,
cornul lunii strâmb.
Vrei să uiţi un pic
inima ce-o porţi?
Strânge-ţi-o în plic
cu zâmbiri şi morţi.
Vrei să-mi dai în schimb
lutul până-n zori?
Dorul tău îl plimb
pe cărări surori.
Vrei să-l port stăpân
prin vârtejuri sus?
Lasă-mi-l pe mâni,
de căpăstru dus.
Lasă-mi-te lasă
dacă mai vrei tu,
tânără mireasă
Cine te făcu?
De mai crede-n mine
roșul tău sărut,
patimă din vine
cine ţi-a păscut?
Vineţi ochi ca pruna,
ochi cu negre pungi.
Pântec cum e luna
printre ramuri lungi.
Braţe reci ca şerpii
lunecând pe prund,
și în floarea ierbii
scutul tău rotund.
Lasă-mi-te lasă
peste pieptul meu,
viță mlădioasă,
rod cu bobul greu.
De mai crede-n mine
părul tău de tuci,
zumzăie albine
versuri, de-l usuci.
Apa de izvor
ia-mi-o din urcioare
și să-mi dai şi tu,
adiind răcoare,
cerul cu prigori
în apus de soare.
Ţi-am cules frunziş,
mladă de răchită;
dăruie-mi şi tu
pace amurgită
rază pe furiş
Prutului tivită.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează