Adam se deșteaptă; îl arde lin coasta,
femeia din fată senină-i zâmbește,
uimit, el se-ntreabă, ca-n vis, ce e asta?
Bălaie și goală, la ce folosește?
Deodată privirea în miez își țintește,
stă gol de răsunet o clipă; din castă
ființa-i un licăr de jinduri țâșnește...
Iar Eva, pătrunsă de dulcea săgeată,
vărsându-și pe spate a pletelor unde,
își plimbă surâsul cu-o grație-nceată,
pe sâni, peste coapse, pe trupu-i oriunde,
să afle ce taină-i deschisă... și, iată,
ferindu-și rușinea cu palme plăpânde,
mai mult o arată decât și-o ascunde.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează