Iubirea te-a pus în funcțiune ca pe un ceas bombat de aur.
Moașa ți-a plesnit tălpile, iar strigătul tău chel
și-a luat locul printre elemente.
Vocile noastre răsună, amplificându-ți sosirea.
O nouă statuie.
Într-un muzeu bătut de curenți, goliciunea ta
ne umbrește siguranța. Stăm împrejur absenți ca pereții.
Nu sunt mama ta mai mult
decât norul ce-și distilează oglinda ca să-și reflecte
înceata ștergere în bătaia vântului.
Toată noaptea răsuflarea ta de molie
flutură printre trandafirii turtiți și roz. Mă scol
să ascult o mare îndepărtată care se mișcă-n ureche.
Un țipăt, iar eu cobor împleticită din pat, grea ca o
vacă și florală în neglijeul victorian.
Gura ta se deschide curată ca la o pisică în
pătratul ferestrei.
Albește și își înfulecă stelele palide. Și cum îți încerci
cele câteva note;
vocalele clare se înalță ca niște baloane.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează