Glasul pietrelor ce tac
stând de strajă pe morminte,
glasul omului sărac
fața căruia nu minte,
Glasul vântului în şoapte
printre frunzele pădurii,
glasul păsării de noapte
când ascut cuţite furii,
Glasul inimii ce bate
făr’a spune răspicat
dacă-i de singurătate
ori de-un rău nevindecat
Nu al inimii, ci-al lumii
răsădit în sânul humii
subt din neam în neam pe rând
de la naştere-n mormânt,
Glasul de oştean ce moare
făr' a cere răzbunare,
mii de glasuri îngropate
ce rostite-ar fi: Dreptate...
Fă-le cruce de mesteacăn,
fă-le raclă, fă-le leagăn,
fă-le toate iar să-nvie
și să cânte poezie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează