Aluat în mâini argila necurată
și ca pe-o jertfă a zvârlit-o-n foc,
din brazda flăcărilor albe, iată
a răsărit o frumusețe-n loc.
întreabă aprig pietrele cu dalta
ca pe-un oracol somnoros de greu,
le răscolește una dupa alta,
răspunsul, pururi urma unui zeu.
Ca-n niște porți izbește cu ciocanul
și ploi de așchii împrejuru-i curg...
prin colbul orb ce-i bântuie aleanul
zvâncește-n el străbunul demiurg.
Oriunde bate, sparge și pătrunde
adânc sub coaja îndârjitei humi,
exou, îndată împietrit raspunde
conturul vag al unei alte lumi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează