Powered By Blogger

9 iun. 2021

Miracol - Daniel Turcea











un Cristal

în mii de fațete neștiind una de alta

decât, poate, prin senzația de animal de răcoare

care le cutreieră

când ascultă în califate de poziții

în reflexii în apă a unor geometrii incredibile

de forma unor lebede

cu nostalgii de safire în sânge

ca o rocă

sau ca un pustiu

gândind saturnale la mari depărtări

cascade verzi și animale de mătase


și ca o hlamidă rece a presimțirii

ferindu-te cu fast și insomnii

la masa cu sfeșnice, fiecare

un suflet mort de mult stând cu tine la masă

ori străinii care tocmai au sosit odată cu seara

și asta durând

cale de un om


cineva, se pare

o va înlocui cu cenușe

și tu vei trece cu aceeași solemnitate

fără a spune un cuvânt

deoarece aidoma clapelor

au nevoie de întreg sistemul pianului

altfel vom juca domino

împreună

la ceai

timp de 4 imperii

reluându-se prin caleidoscop

până când aerului îi vor crește unghii

și se va juca biliard

cu ochii rostogoliți pe lespedea albă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentează