Să nu mă grăbesc,
să las timpul să treacă,
fiecare secundă-n cădere
erodează puțin
suferința.
Să aștept.
Fiecare val ce se sparge
sapă în stânca
de care-s înlănțuit,
fiecare fir de rugină
subțiază lanțul.
Într-un mileniu, în două,
stânca va fi nisip,
fierul verigilor pulbere,
oasele mele molecule de calciu
risipite în apă,
suferința nimic.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează