Trec anii şi se numără ca banii
si viaţa mă aşază pe rugul ei cărunt,
bunica nu-mi mai spune nani-nani,
mă-nfrigurează fiecare amănunt.
Şi cel ce-am fost şi cel ce sunt se ceartă,
dar vai şi-acest război e-atât de monoton,
mi-mbătrâneşte numărul la poartă,
mi-mbătrâneşte numărul de telefon.
Se adaugă mai fiecare oră
și telefonul sună distant şi suveran
și parcă şi el însuşi mă imploră
să nu-l tot schimb adăugând un an.
Acum, când crucea anilor e spartă
și omul de zăpadă, ce sunt, îşi ia palton,
mi-mbătrâneşte numărul la poartă,
mi-mbătrâneşte numărul de telefon.
Răsună-n mine toate ca-ntr-o sală
în care mormăie strigoiul unui urs
și creşte din greşeală în greşeală
pedepsitorul căilor ce le-am parcurs.
Şi dacă moartea mea nu mai e moartă
e că eu însumi mi-am ajuns un zvon,
mi-mbătrâneşte numărul la poartă,
mi-mbătrâneşte numărul de telefon.
Ceva, aici, produce cărunteţe,
o fabrică de calcar la mine-n oase văd
și vine albul ei să mă înveţe
cum să surâd aliniindu-mă-n prăpăd.
Cu fiecare an ce nu mă iartă,
ca într-o adunare făcută monoton
mi-mbătrâneşte numărul la poartă,
mi-mbătrâneşte numărul de telefon.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează