Plin de focul tinereții
a pornit-o călătorul,
în seninul dimineții,
să-și găsească-n largul vieții
viitorul!
Inima-i era curată,
fața fragedă și plină,
și spre zarea depărtată
s-a-ndrumat cu ochi ce-noată
în lumină!
Mama-i dase, ca o zână,
un buchet de flori de vară,
și cu florile în mână
s-a tot dus pe drumuri până
către seară!
De-ntâlnea în cale fete
palide sau zâmbitoare,
iubitoare sau șirete,
le prindea la toate-n plete
câte-o floare.
Îi spusese la plecare
biata-i mamă ce plângea:
drumu-i lung și viața-i mare,
din buchet la orișicare
să nu dea!
Dar, pe drum, el dase sfatul
și dojana ei uitărei
și-mpărțea mereu băiatul
flori și flori pe sărutatul
fiecărei!
Și, cum seara se lăsase,
răsărind văzu din ceața
ce-asfințitu-nsângerase,
pe iubita ce-o visase
toată viața!
Și buchetul, călătorul,
scuturat când i-l aduse,
în amurgul ce căzuse,
pricepu risipitorul
ce pierduse!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează