E toamnă peste Argeș.
Pădurile vibrează culorile-nălțării
amiezii spre amurg; vin sufletele
noastre să binecuvânteze cupolele
albastre prin care păsări curg.
Ard munții înserării întru neadormire
cu pleoapele într-un trecut stăpân și întrebăm și numai
pământul ne răspunde cu oase
sfinte strânse în clăile de fân;
Un anotimp hieratic, nebun de adâncime,
îngăduie vitralii, prin cornuri de argint din ochiul
înghețării celei mai pure stele
se-aude plânsul dulce al brumelor venind.
E toamnă în regatul copilariei mele,
cu roiuri de albine alunecând spre
somn și îngenunchi alături de cei
din cimitire în catedrale ninse,
pe un mormânt de domn.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează