Razant să treacă vorbe maștere,
păsări metalice străine, în câmpie,
la doar o palmă apropiere de fața ta,
așchii aprinse vor zvâcni când ele
își poartă solemn amenințarea,
îngăduie-le să-și înfigă-oriunde
săgeata ucigașă, penajul otrăvit,
căci, în mândria lor, zadarnic
le este drumul, de pe acum pierdut,
n-ai grija lor, nici timpul să le-ntorci
din cale, mai bine râzi și astfel
nu dai greș, n-o faci din tine,
ci din belșugul câmpului cel larg,
incandescenta avuție
din toată ființa el ți-o dăruiește,
auzi cum leagă rod și cresc
pe sub pământuri, întețite-n
foșnet, grânele de foc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează