Singurătate, dacă cu tine va fi să trăiesc,
fie măcar departe de grămada confuză
a unor case întunecate; vino cu mine sus,
unde ni se dezvăluie firea, și valea, și
înflorita coastă, iar cristalina curgere
a pârâului ne pare a fi doar o clipă;
stai strajă cu mine unde cuib își au arborii,
și iute-n înalt saltă cerbul, și unde trăiește
sălbatic albina zburând din floare în floare.
Le-aș urmări bucuros și cu tine. Dar acel dulce
taifas al unei minți inocente, dacă cuvintele
sunt minunate imagini ale gândirii alese, e
pentru sufletul meu fericire. E-aproape ca zeii
omul când locuiește în el un spirit asemene.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează