Născută-n veghe lungă, în veghe-nlăcrimată,
a mea vei fi mult aşteptată noapte.
Când inima cuvintelor tresare,
și-un corn de vânătoare e tăcerea,
stăpânu-acestei nopţi rămâne-voi.
Peste abisuri, peste surpătura anilor,
voi simţi trecând
deasupra culmilor primejdioase ale timpului,
pe visurile mele tari ca stâncile,
căprioara amintirii tale.
Iar de-oi sfârşi plămada cu drojdii de imagini
să crească pâine vie cu miezul de poem,
din tulburile zilei cu şipotul culorilor
mi s-o deschide-n faţă, horire, jocul zorilor;
stelară scânteiere vei scăpăra-n înalt,
pe cremenile slovii oprindu-te din salt!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează