În apa ochilor clari, zăpezi lunecau spre pomeți
în apa ochilor clari, lumini se topeau în tristeți.
Privirile noastre încet, cădeau obosite în jos
și’n plasa de aur și vânt a genelor tale prelungi
săreau în orbite întâi, cu sănii de aur și os
fugeau grăbite apoi, să le vezi și să nu le ajungi.
Aceste pleoape gălbui cu smalț de vis și cristal
trăiesc oșteni adormiți în orșicare privire
lovesc lumina de cer, și valul tristeții de mal
trăiesc apoi dormitând în somn și în amintire.
În apa ochilor clari, stele cădeau către sud
în apa ochilor clari, lacrima eu o aud.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează