Când steaua ochește spre miezul de vreme,
din alăute sunete sorb în vine.
La masă nimeni pe nume nu mă cheme,
fă-te, tristețe, ghem lângă mine.
Ca streșini sub ploaie de seară tăcută,
pleoapele’nchid lumea’n legende trăite.
Topește-mi și graiul pe-arcuș de-alăută
țigane din zodii îmbătrânite.
Ospățul de fie fără pereche,
plăcerea - bolnavă ca’n toamnă stejarii.
Bunicele jocuri le vreau azi în arii
din vremea moldavă de cronică veche.
Și-apoi către zorii muiați în culoare
de foc ridicat din șarpe de ape,
ne-om duce, tigane, pe-un Mureș de soare
spre ruinile’ntinse’n pădurea de pleoape.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează