Nu mă-ntreba nimic în noaptea asta,
nici cât e ceasul, nici ce gânduri am.
Mai bine lasă-mă să-nchid fereastra,
să nu văd frunzele cum cad din ram...
Fă focul şi preumblă-te prin casă
fără să spui nimic, niciun cuvânt...
vreau să mă simt la tine ca acasă,
să nu simt frunzele cum zboară-n vânt...
Învăluită-n straie de culcare
așază-mi-te-alăturea c-un ghem,
și deapănă mereu, fără-ncetare,
să n-aud frunzele, sub paşi, cum gem...
Fereşte-mă în preajma ta, de vasta
urgie-a toamnei care bântuie...
și nu mă întreba în noaptea asta
de ce mă înspăimântă frunzele...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează