De prin vârful pomilor
a venit o boabă-n zbor
de cafea,
năcleită în perdea.
Dumnezeu când i-a făcut
ființa din scuipat şi lut,
cu o pensulă de zdreanţă
a vopsit-o cu faianţă.
Şi i-a pus ca din greşeală
două coji cu căptuşeală
în spinare,
ca să zboare,
Şi aproape în zadar
patru puncte, ca de zar,
se gândea atunci că nu-i
greu să fie vaca lui.
Ca un nod de broderie
neagră şi cărămizie
care mişcă şi se zbate,
s-a-nnecat pe jumătate
În nemărjinire-albastră
din fereastră.
Şi fiindcă răsar în aţă
stelele de dimineaţă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează