În dimineața aceea
norii erau niște draperii fantastice
falduri de plumb ale unei uriașe cortine
care cădea deasupra orașului
și ne despărțea de el.
Noi eram atunci doi convalescenți
și ședeam cuminți pe malul lacului
în iarba înaltă și fragedă
a unui început de Mai.
Din larg vântul ne aducea în păr
stropi irizați de apă
și miresme ale depărtării
iar eu îți priveam tot timpul mâinele
și îți spuneam:
mâinele tale sunt frumoase
mâinele tale seamănă cu tine, Ioana Maria.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează