Se scuturau de floare merii...
cărarea-ntreagă părea ninsă
și-n nesfârșita pace-a serii
câte o stea cădea, desprinsă,
Sfios eu te țineam de mână
și tu mă ascultai uimită;
îți povesteam un basm c-o zână
ce de un prinț era-ndrăgită.
Și amândoi atunci vrăjiți
de-acea poveste minunată,
ascunși sub merii înfloriți,
ne-am sărutat întâia dată.
........................................
Trecut-au ani de-atuncea mulți
și azi prin flori străbate luna...
de ce nu vii să mai m-asculți
să-ți spun povestea cea cu zâna?
Din nou să ne vrăjească iar
aceleași vorbe din trecut...
ce trist mi-e traiul și amar!
Ce mult aș da să mai sărut!...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează