lui Radu și Marianei
La Santa Cruz Pacificul e frumos ca o floare
ce zâmbește fericită în fața soarelui care a șters
cu o cârpă norii de pe cer. Aș putea să spun:
Domnișoară vă ofer această floare albastră.
Dar nu, Pacificul e mult mai frumos decât
o floare. E o piatră prețioasă, un diamant albastru...
și ce frumos i-ar sta într-un inel pe degetul tău.
Ai rămâne înmărmurită ore întregi în fața oceanului
și nu te-ai hotărî să pleci nici după ce înserarea
ți-ar șopti că amurgul își va risipi curând pe cer
petalele din grădina lui cu flori portocalii
Ai privi mai departe captivată de puterea de atracție
a neîmblânzitelor valuri și te-ai mira cum de nu izbutesc
acestea, în furia lor sălbatică, să sfărâme vaporul
care plutește în zare liniștit aruncând trâmbe
învolburate de fum spre norii de zăpadă agățați
ici-colo de cer ca niște lampioane care așteaptă
pe cineva cu o torță să le aprindă.
Dincolo de linia argintie a orizontului soarele
a început să coboare treptele care duc spre amurg
Uite: ai la îndemână cataligele acelea uriașe.
Urcându-te pe ele ai putea să împingi orizontul
cât mai departe, ca să privești cum soarele își face
culcușul în paiele violete ale înserării, dar privind
atent descoperi că în cel punct cardinal al amurgului
soarele nu-și face culcuș, dimpotrivă, aici în Vestul Depărtat
amurgul pentru mărețul astru e un nou răsărit,
e trambulină de pe care se aruncă vioi spre altă zi.
La Santa Cruz Pacificul e un prieten care te așteaptă
cu brațele deschise și apoi te poftește în casă
și-ți întinde în față o tavă albastră de pe care
poți să culegi fructele de argint din adâncu-i.
California
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează