Albaştri sau negri iubind fierbinte,
ochi nenumăraţi priveau zorii de zi,
azi tainic dorm în adâncul din morminte
dar soarele răsare, fie ce o fi.
Plăceri scufundate-n tainicul păcat
nopții, tribut peste zi ei au arvunit.
Şi-acum lucesc stele pe ceru-ndoliat,
sub pleoape umbre se-adună la zenit.
O, nu, să-şi fi pierdut irisul privirea?
De-ajuns, acest lucru nu e cu putinţă!
S-a reîntors în el căutând sclipirea
sufletului, invizibila fiinţă.
Şi asemeni unor căzătoare astre,
trecând de noi, rămân doar celeste spaţii,
pleoapele se-nchid în apusuri albastre,
ochii nu mor, dorm în alte constelaţii.
Albaştri sau negri iubind fierbinte,
deschiși spre cer şi-o imensă auroră,
în lungul lor somn, dincolo de morminte,
ochii ne urmăresc oră după oră.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează