Prietene dragă, e primăvară.
Cerul profund e și la oraș
ca pe la țară - și prima oara
măsor pe stradă câțiva pași.
Casele nalte smulse din ceață
înfățișează velințe noi;
orice fereastră e mugur de viață:
scoarțe’nflorite ca pe la noi.
Ca pe la noi pajiști de lumină,
unde, la margine de zăvoi,
miei mușinând cu bot de neghină
sug, din plânsoarea ierbii, la oi.
Glasul tălăngii gândul mi-l scurmă;
ochii mi-aleargă peste pășuni;
nara-mi răsuflă iszul de turmă,
cușma, cu dor, și jar de cărbuni…
Peietene dragă, ce ți-aș mai spune?
Pe-aici pe unde nu-i Dumnezeu
singura harfă sunt numai eu -
și-aceste toate-mi tremură’n strune.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează