S-a stins viaţa falnicei Veneţii,
n-auzi cântări, nu vezi lumini de baluri;
pe scări de marmură, prin vechi portaluri,
pătrunde luna, înălbind pereţii.
Okeanos se plânge pe canaluri...
el numa-n veci e-n floarea tinereţii,
miresei dulci i-ar da suflarea vieţii,
izbește-n ziduri vechi, sunând din valuri.
Ca-n ţintirim tăcere e-n cetate.
preot rămas din a vechimii zile,
San Marc sinistru miezul nopţii bate.
Cu glas adânc, cu graiul de Sibile,
rostește lin în clipe cadenţate:
"Nu-nvie morţii - e-n zadar, copile!”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează