„Noi suntem vocea lui Dumnezeu.” Așa suna.
Atunci capul mi-l aplecai încă odat’
să văd dacă iarba-mi vorbea,
dacă-mi vorbea chiar mie cu-adevărat.
Dar în preajmă, oriunde iarbă era,
sau pom și munte, s-auzea mereu
în vuiet vajnic de veselie:
„Suntem vocea lui Dumnezeu!”
Și-am sărit de unde întins stăteam.
Peste râsul pământului eu
am dansat, și pietrei, ce-alături cânta, i-am strigat:
„Noi suntem vocea lui Dumnezeu!”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează