Cântec în doi - Nichita Stănescu

Noi nu vrem sa fim geniali,

noi vrem sa fim trimbulinzi

între nori, de sus in jos

lungiţi, ori scurtaţi prin oglinzi.

Noi vrem să ne strângem în braţe

toată ziua, toată luna pătrată,

prin acel aer cu picioare verzi,

intimidându-l o dată.

Şi încă o dată, şi încă o dată,

noi nu vrem să fim geniali

mari, lungi, ascuţiţi, decoraţi,

morţi, duşi, rătăciţi, seculari

şi pe deasupra de toate, uitaţi.

Noi nu vrem să fim geniali

noi vrem să fim trimbulinzi,

legaţi de o tremurată culoare

în faţă, la volan, de oglinzi.

mereu balansând spre-un adânc

şi el mereu în mutare,

gonind pe şoseaua substantivelor

din declinare în declinare.

Noi nu vrem să fim geniali,

noi vrem să fim trimbulinzi

asemenea generalilor mari

schimbând lumina ce-o aprinzi

în alta, în altul, în cu totul altcineva

asemenea generalilor mari

lungi, înalti, decoraţi, portocalii,

grei, greoi, osoşi, suferinzi,

noi nu vrem să fim geniali

noi vrem să fim trimbulinzi.