Sub plopii rari apele sună
și plopii rari vâjâie-n vânt,
iar roata se-nvârte nebună!
Eu stau la covată şi cânt,
dar singură nu ştiu ce cânt,
și-n ochii mei lacrimi s-adună.
Aşa-i de-ntuneric afară
din cer un iad până-n pământ.
Eu cânt tot un cântec d-aseară
și-aşa mi-e de silă să-l cânt,
și tremur şi n-aş vrea să-l cânt,
Și-l tac, dar nevrând îl cânt iară!
O, stânge-te, lampă, te stânge!
Că brâul de-ncins mi-a fost lung,
dar brâul meu astăzi mă strânge,
la copcii cu greu îl ajung!
Aşa de cu greu îl ajung,
Și-n copcii el trupul mi-l frânge!
Dormi, mamă, dormi, draga mea mamă,
să nu-ntrebi de ce nu dorm eu!
Obrazul ascuns sub năframă
e martur păcatului meu.
E martur amarului meu:
Tu n-ai băgat încă de seamă!
Sub plopii rari apele sună,
și plopii rari vâjâie-n vânt,
scot hohote parcă să-mi spună,
în râs, ce nemernică sânt!
Ce rea, ce nemernică sânt,
Iar apele-mi strigă: Nebună!
O, macină grâul mai bine
și-învârte-te, roată, mereu!
Că lumea se-nvârte cu mine,
și vreau, şi eu nu ştiu ce vreau!
Ba lasă, că ştiu eu ce vreau:
Aş vrea să fiu, roată, supt tine!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează