Umblând prin holde-o zi întreagă și-oprit în znopi cu seara-n loc,
am scos din traistă cartea sfântă în care zilele se-nsemnă,
ca să citesc pe întuneric prin paginile ei de foc,
și să zăresc ce mai rămâne ascuns în slove și mă-ndeamnă.
Îngenunchiat cu codrii-n spate, clădiți de stâlpnici și Icari,
păream un paznic de la templu, culcat pe treapta de intrare,
șoptindu-și rugăciunea nopții în cântecele de stejari,
cu ochii îndreptați la stele aprinse-n munți ca pe altare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează