Plouase...
și şoseaua-n vale
încercuia ca un inel
donjonul vechiului castel,
împodobit cu sfinţi de piatră,
cu seniori şi cu vasali,
cu cerbi goniţi de câini ce latră
și-ntregul fast al vieţii feudale
cu castelanii ei medievali...
Deși ne cunoaşteam de-atâţia ani,
noi, totuşi, parcă nu ne cunoşteam.
Că ne priveam (nu ştiu de ce) cu ochi duşmani...
dar în donjonul vechiului castel
în care ne urcasem numai noi,
fantoma unui cavaler în zale de oţel
ne-a strâns deodată-n braţe pe-amândoi,
și-un zgomot de metal ne-a deşteptat
exact în clipa când ne sărutam
(ca-ntr-un tablou)
în rama ferestrei fără geam,
dar cu zăbrele strâmbe şi vechi de fier forjat.
Azi plouă iar la Bran...
ce zici?...
Nu vrei să revedem şoseaua udă,
donjonul cu ferestre mici
și cavaleru-n zale de oţel
ce-aşteaptă dornic să ne mai audă
bătând în poarta vechiului castel?...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează