Motto
"Tu să te ţii de carte, măi băiete"
Marin Păunescu
N-am apucat, iubite tată-mare,
să-ţi scriu, altundeva şi altcândva
deși, probabil, tot ce-am scris în viaţă,
este răspunsul meu pe adresa ta.
Te rog să-mi ierţi această tutuială,
dar a mă mai preface este greu
și-atunci când m-adresez cu "tu" înseamnă
că te tratez ca şi pe Dumnezeu.
Învăţătorul meu cel mai de seamă
ai fost şi eşti şi cred c-ai să rămâi,
tot ce-am aflat în viaţă de la tine
e şi acum temeiul meu dintâi.
Şi după viaţa ta de dascăl tragic,
nici pensie nu ai avut în sat,
Pe patul morţii te-a găsit scrisoare
și pensia, zadarnic, ţi-au mai dat.
Dar mi-ai lăsat o moştenire sfântă,
ca să mă bucur până la sfârşit,
această biată limbă românească,
de-al cărei duh m-am învinovăţit.
Mi-a mai rămas o urmă de la tine
pe care aţi ascuns-o în pământ,
e sabia din frontul vieţii tale
de la Mărăşti, rănitul nostru sfânt.
Ai fost un liberal până la moarte,
dar trebuie să afli faptul prost
c-ai tăi trădează dreptul limbii noastre
și iau în glumă jertfa care-aţi fost.
Nu ţi-am urmat ideea şi credinţa,
dar azi, când ţara-i bună de spital,
îmi vine să-mi iau gândul, tată mare,
și să devin cu forţa liberal.
S-a dezechilibrat această ţară
și limba ei s-a pervertit grozav,
încât, în plină libertate, iată,
românul a ajuns un simplu sclav.
Îţi mulţumesc de limpedea fântână
pe care mi-ai făcut-o între vii,
dar s-a surpat şi nu opresc nici boii,
că ea ni-i viaţa, trebuie să ştii.
În rest, sunt toate rele, tată mare,
țăranilor le este tot mai greu,
că uite, în această lume hoaţă,
mereu e-n alte sate Dumnezeu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează