Se duc, tovarăși răzlețiți,
cu pumnii încleștați de ură,
frați buni, la lupte întețiți
etern de maștiha natură.
În zilele de-aici tăiete’n
aceeași pânză de durere,
își pierd unica mângâiere:
o vorbă caldă de prieten.
Apoi, când toate s’au sfârșit
și cade țerna’n pături,
cei ce atâta s’au urât
dorm subt pământ, alături.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează