La miezul nopții mă gândesc la tine
și stelelor mă rog să-ți fie bine,
din somn să te trezească dintr-o dată,
să nu-nțelegi de ce ești tulburată.
Și-am lăsat un tremurat de jale
copacului din fața casei tale.
La ușa ta am îndrugat cuvinte,
să nu te-atingi de clanță că-i fierbinte.
Și mai ales, când noaptea e la ușă
ca să-mi așeze peste timp cenușă,
la tine mă gândesc și nu am stare
și fostul foc îmi arde sub picioare.
Cu lucrurile vreau să mă amestec,
mă simt o fiară suspinând domestic,
dar dă-mi un loc de ultimă greșeală
să-ntârzii în cutia ta poștală.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează