Vrăjit, tot șesul clocotește-n soare,
și-i zvon e nuntă mare-n lumea mică:
o pulbere de glasuri se ridică
din mii de guri, un templu-i orice floare.
Tu n-ai iubit, nu știi ce va să zică
puterea asta-n veci renăscătoare.
Și totuși o presimți, căci visătoare
te strângi de brațul meu, parcă ți-e frică;
Clipești, și buzele, nesărutate,
îți tremură, ca-n somn, de-o aiurire,
și inima neliniștită-ți bate...
În jurul tău palpită-ntreaga fire;
iar florile-s așa de parfumate,
că n clipa asta tu respiri iubire!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează