Te dezmierd
ce să pierd?
Ce să câștig?
Am pierdut tot.
E-n silă
și frig.
Te strig.
Ai rămas de frică.
Am rămas de milă.
Nu pot
ajunge la tine.
Bine. Bine.
Arată-mi o bucă
mică
un smoc
de Quimodoc
o umbră
de sân.
Perdeaua
în care-a coclit
sumbră
neaua.
Copacul
se usucă.
Și ceasurile
– Bine – Bine -
și podoabele
s-au făcut
grămăjoare de fier.
Un ciorchine
ferfeniță, pântecul.
Nu mai e cer.
Cad boabele.
(Ți le-au zdrobit)
în care a fost cântecul...
Arată-mi-o toată,
statuie de zloată
și mit.
Țipi. Ninge
într-o minge
ternă
fără culoare
din care
– pleavă și doage -
ni se aud glasurile
ca-ntr-o pernă.
Și doar în gând.
Curând...
va fi foarte curând
și foarte simplu:
un nor
se va retrage
din decor
și din sală.
Apoi altul.
Apoi toți.
Saltul
în vid
se va petrece
lucid
și scurt.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează