Soare de două ori orb
corp răstignit și de ei și de tine, stors
de toate picăturile de sânge.
Liniște care nu doare nu plânge
și nu se strică aluat bun
de grâu, nu de orz.
Cei care-au încercat să te smulgă din piroane spun
că-n zori tu singur pe cruce te-ai întors
și ți-ai bătut ca pe-o lege cuiele la loc.
Totul trebuia să se-ntâmple cum s-a-ntâmplat
Fructe-ale Arborelui Ispitelor,
care se coc pribege
unul câte unul, cuvintele (ciudat!)
au rămas de-atunci, cu rănile tale în glas -
cum rămâne-un strop de lapte pe blid...
Și rănile nu se mai închid.
Nici nu coboară
nici nu suie
soarele-i acuma o gălbuie pată
e-adevărat, oamenii mai au niște cuie
vino să ți le bată!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează