Balada iubirilor căzute - George Țărnea

În fiecare zi, pe nesimțite,
ne despărțim puțin câte puțin
și adormind cu trupuri amorțite

abia dacă mai știm ce sfori ne țin.

E o derivă lentă spre uitare
pe-aceleași neprielnice poteci
și-oricât am vrea să ne strigăm de tare,
cuvintele chemărilor sunt seci.

Privești în celălalt ca-ntr-o oglindă
cu cercul de lumină tulburat,
dar nimeni n-o să poată să cuprindă
ce se întâmplă-n el, cu-adevărat.

E ca un frig latent, sau ca o zgură
care-i apasă carnea tot mai greu
și țipătul suprem se-nchide-n gură,
deși ar vrea să țipe ca un zeu.